Ieri am postat pe pagina mea de facebook un videoclip motivational cu si despre Tiphany Adams. Cazul ei este dramatic, reusind sa supravietuiasca unui accident auto, insa ramand paralizata de la trunchi in jos. Ce este si mai impresionant este ca isi doreste sa traiasca ca un om normal si pentru asta este de apreciat pentru un om caruia i se taie aripile la varsta de 17 ani.
Paradoxal, cu totii suferim astfel de taieri, poate nu la fel de dramatice, insa la nivel psihic, pentru ca avem vise, idealuri, asteptari, de la noi si de la altii. Avem momente cand avem impresia ca avem totul si ca suntem cei mai frumosi, cei mai talentati si cei mai inteligenti de pe planeta. Si boom...vine impactul care iti taie craca de sub picioare si esti in cadere libera. E realitatea aia cruda si rea. Pentru care daca nu esti pregatit vine si te loveste cat poate ea de tare.
Personal, am fost in mai multe momente de genul asta. Insa, imi place prea mult sa zbor, chiar daca mi se taie aripile. Ma incapatanez sa cad, apoi sa plutesc in speranta ca imi vor creste aripi noi si frumoase cu care sa zbor mai sus si mai sus. Indiferent cat de sus as cadea, mie imi place sa zbor, chiar si sa cad, pentru ca voi avea din nou aripi si voi putea zbura iar.
Iar daca intr-un final nu-mi vor mai creste aripi si nici nu voi mai putea sa plutesc, macar am cazut frumos, in zbor :)
Mai jos un videoclip cu minunata fata :
https://www.youtube.com/watch?v=P8pvJrb6rvQ
