2016

E frenezie. Tin tonul si scriu si eu despre 2016. Scriu acum cat sunt treaz, dupa o sticla de vin.
A fost un an fabulos! Din toate punctele de vedere, insa mai ales emotional. Psihicul si inima mea au trebuit sa fie la cote inalte pentru toate provocarile din acest an. Doamne, si au fost cateva cel putin interesante. Ma bucur ca nu am devenit prieten cu Valiumul sau cu Prozacul.
Ma rog, un an de lupta, cu multe socuri psihice negative. Pe alocuri au venit si unele pozitive, insa trecatoare. Mult prea trecatoare. As indrazni sa spun si tematoare. Unele socuri le-am dat si eu, trebuie sa recunosc. Au fost inevitabile sau poate nu.
Am luat multa bataie. La un moment dat ma obisnuisem cu ea. Parca ma simteam incomplet sa nu fiu la podea, sa ma ridic iar si sa o iau din nou peste bot. Ma indragostisem de durere.
Am avut momente cand am simtit ca nu am aer, ca totul se prabuseste si ca nu mai am control nici macar asupra mea. M-am inselat amarnic. Era o problema de autoevaluare. M-am repozitionat si am vazut ca niciun lucru nu se intampla aleatoriu sau fara un scop. Precum in Matrix, este vorba de cauza si efect. Efectul este o viata mai buna. Insa fara rezolutii stupide si irealizabile. Fara "new year, new me". Totul se rezuma la ce faci acum, in momentul asta, cu timpul tau si cu viata ta.
Mi-am dat seama ca durerea oricum vine in viata, nu trebuie sa o chemi sau sa te obisnuiesti cu ea. Nu e stilul meu. Imi place sa rad, sa calatoresc, sa fac ce-mi place cat mai des, sa fiu langa familie si prieteni, sa fac misto de urat, sa fiu recunoscator si sa iubesc.
Am ales sa risc mai mult, sa simt mai mult, sa fiu maine mai bun decat am fost azi, sa nu intru in competitie cu nimeni, sa nu ajung sa fiu hater, sa iau lucrurile ca atare, fara sa le mai despic in mii de variante si solutii, sa fiu "infometat" zi de zi, sa fiu treaz 24 ore din 24 ore.
Au fost si realizari, pe care nu am cum sa le omit si pentru care sa nu fiu recunoscator. In primul rand mi-au fost reconfirmati anumiti prieteni, care mi-au fost alaturi neconditionat. Altii mi-au devenit prieteni. Altii au "plecat". Au intrat in viata mea si alte persoane. Unele dintre ele mi-au devenit foarte dragi. Nu vor pleca prea curand din mine, chiar daca eu am plecat de langa ele. Am multe realizari profesionale. Am muncit mult si am acumulat experienta. Vitala pentru planurile din 2017.
Da, 2016 a fost un moment zero si ii multumesc pentru cele 366 de zile ale sale. Cel mai dramatic lucru pe care l-am realizat a fost ca timpul este vital. Nu-l pot controla, nu-l pot da inapoi. Una e sa stii si alta este sa realizezi.
Nu stiu daca voi face ceva maret si notabil in viata asta, insa am o sansa pe care nu vreau sa o ratez si nici sa o regret mai tarziu.
Va doresc un 2017 asa cum il visati si incepeti ACUM!

LOVE, TIME, DEATH. LET'S BEGIN NOW!
https://www.youtube.com/watch?v=8wGN7D03Nho

Ieri, azi si maine

Ieri, a fost o zi care mi-a reamintit cate persoane ma iubesc si care tin la mine neconditionat. De la parinti, la prieteni si colegi de munca. Oameni care vibreaza cu persoana mea, cu trairile si sentimentele mele, cu modul meu de a fi per ansamblu.
Uitasem ca sunt acolo si ca am sadit persoana mea in inimile si mintile lor.
Uitasem cat de bine "lucrasem" in toti acesti ani petrecuti cu ei.
Uitasem ca mi-au fost si le-am fost alaturi.
Prea inchistat si concentrat pe problemele proprii, mi-a fost dereglata imaginea de ansamblu.

Pentru asta imi cer scuze si le multumesc ca sunt acolo. De aici inainte voi fi mai treaz ca oricand, pentru toti cei care sunt si pentru cei care vor veni. Nu voi inceta sa lupt si sa ma dezvolt social, uman si cultural.

Ma inclin.

Aripi frante

Ieri am postat pe pagina mea de facebook un videoclip motivational cu si despre Tiphany Adams. Cazul ei este dramatic, reusind sa supravietuiasca unui accident auto, insa ramand paralizata de la trunchi in jos. Ce este si mai impresionant este ca isi doreste sa traiasca ca un om normal si pentru asta este de apreciat pentru un om caruia i se taie aripile la varsta de 17 ani.
Paradoxal, cu totii suferim astfel de taieri, poate nu la fel de dramatice, insa la nivel psihic, pentru ca avem vise, idealuri, asteptari, de la noi si de la altii. Avem momente cand avem impresia ca avem totul si ca suntem cei mai frumosi, cei mai talentati si cei mai inteligenti de pe planeta. Si boom...vine impactul care iti taie craca de sub picioare si esti in cadere libera. E realitatea aia cruda si rea. Pentru care daca nu esti pregatit vine si te loveste cat poate ea de tare.
Personal, am fost in mai multe momente de genul asta. Insa, imi place prea mult sa zbor, chiar daca mi se taie aripile. Ma incapatanez sa cad, apoi sa plutesc in speranta ca imi vor creste aripi noi si frumoase cu care sa zbor mai sus si mai sus. Indiferent cat de sus as cadea, mie imi place sa zbor, chiar si sa cad, pentru ca voi avea din nou aripi si voi putea zbura iar.
Iar daca intr-un final nu-mi vor mai creste aripi si nici nu voi mai putea sa plutesc, macar am cazut frumos, in zbor :)

Mai jos un videoclip cu minunata fata :

https://www.youtube.com/watch?v=P8pvJrb6rvQ